Administrația Națională de Meteorologie anunță vreme severă în majoritatea zonelor din România. Informarea este valabilă din 26 noiembrie, ora 10, până pe 30 noiembrie, ora 20.
Ploile vor porni din vest și sud-vest și vor ajunge în toată țara. În nordul Moldovei, joi spre vineri, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar la munte, mai ales pe creste, va ninge.
Cantitățile de apă vor fi importante: între 10 și 25 de litri pe metrul pătrat, iar în sud, sud-est și în Munții Meridionali se pot acumula chiar 60–80 de litri.
În Oltenia, vremea rămâne rece, cu ploi și cer înnorat toată ziua.
Temperaturile nu vor depăși 11–12 grade la prânz, iar spre seară ploile se intensifică, cu valori care scad spre 7–8 grade.
În zonele montane din Gorj și Vâlcea sunt posibile lapoviță și ninsoare, mai ales la altitudini mari.