Image Description

Stiri din categoria Actualitate

ACTUALITATE

Spectacol dedicat mamelor, organizat la Albeni

La Căminul Cultural din Albeni a avut loc duminică un spectacol dedicat mamelor și iubitorilor de folclor. Evenimentul, intitulat „La mulți ani, măicuță bună!”, a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Albeni, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj și al Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Pe scenă au urcat cursanții școlii de arte, alături de grupul vocal folcloric din Albeni, care au oferit publicului un program artistic cu cântece populare și momente dedicate tradițiilor. Reprezentanții administrației locale au transmis că astfel de activități culturale sunt importante pentru comunitate și pentru păstrarea obiceiurilor locale. Primarul comunei Albeni, Marius-Cristinel Țîrcomnicu, a susținut organizarea evenimentului, dorind să ofere localnicilor o zi specială dedicată familiei și tradiției. Spectacolul s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, iar publicul prezent s-a bucurat de muzică populară și de momente emoționante dedicate mamelor.

ACTUALITATE

Tradiții de 9 martie – mucenici, focuri și pahare de vin

Pe 9 martie, credincioșii ortodocși îi cinstesc pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, iar ziua este însoțită de numeroase tradiții păstrate din generație în generație în multe zone ale țării. Cel mai cunoscut obicei este prepararea mucenicilor. În Moldova, aceștia sunt copți, unși cu miere și presărați cu nucă, iar în Muntenia și Oltenia sunt fierți într-un sirop dulce, aromat cu scorțișoară. De obicei au forma cifrei opt, simbol al echilibrului și al continuității. Tot astăzi se păstrează și tradiția celor 40 sau chiar 44 de pahare de vin, băute simbolic de bărbați. Numărul face trimitere la mucenicii martirizați pentru credința lor și, potrivit credinței populare, fiecare pahar ar aduce putere și sănătate pentru tot anul. În multe zone, ziua de 9 martie mai este numită și „Măcinicii” sau „Sfințișorii”. Tradiția spune că acum începe adevărata primăvară, iar gospodarii aprind focuri în curți sau pe câmp pentru a alunga frigul și spiritele rele.

ACTUALITATE

Reținut după ce și-a lovit iubita, iar apoi a băgat-o în portbagaj

“La data de 8 martie 2026, în jurul orei 03:20, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați, prin apel 112, de către o tânără, de 17 ani, din Albeni, cu privire la faptul că în timp ce se afla în orașul Țicleni, pe fondul unui conflict spontan generat de gelozie, ar fi fost lovită cu pumnul în zona pieptului, după care introdusă în portbagajului autoturismului prietenului său, de 23 de ani, din Țicleni, împotriva voinței sale. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a fost constituită o echipă operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și polițiști de specialitate din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești, care s-a deplasat la domiciliul victimei, unde tânăra a fost identificată și condusă la sediul poliției pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt. Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că în noaptea de 7 spre 8 martie a.c., în jurul orei 01:30, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DJ 675 din direcția orașului Țicleni către Târgu-Cărbunești, bărbatul de 23 de ani, pe fondul geloziei, ar fi avut un conflict cu concubina sa, de 17 ani, în urma căruia, ar fi oprit mașina și ar fi deschis cu forța portiera dreapta față, de unde ar fi tras-o pe aceasta afară din autoturism pe sol, ar fi amenințat-o cu moartea și introdus–o în portbagajul autoturismului, conducând până la domiciliul acesteia din comuna Albeni.  De asemenea, cei doi și-ar fi sustras reciproc telefoanele mobile, tânăra apelând numărul unic de urgență 112 de pe numărul bărbatului, acesta din urmă fiind contactat de polițiști pentru lămuriri (pe numărul de telefon al femeii). În urma discuției purtate cu polițiștii, bărbatul ar fi distrus telefonul mobil al tinerei și l-ar fi aruncat într-o pădure. În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare, distrugere și lipsire de libertate în mod ilegal. Tânăra a fost examinată de medicul legist, care a stabilit că nu i-a fost pusă viața în pericol. Față de bărbat a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca, în cursul zilei de 09.03.2026, să fie prezentat parchetului cu propuneri legale”, a transmis IPJ Gorj.

ACTUALITATE

Gorj: Băut, a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

S-a urcat băut la volan și a provocat un accident rutier. Evenimentul a avut loc, astăzi, la Baia de Fier. Un șofer novăcean a pierdut controlul mașinii și a intrat cu autoturismul într-o mașină parcată. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului. Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj

ACTUALITATE

Adeverințe APIA pentru fermierii care vor credite pentru bunăstarea animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început, din 5 martie, eliberarea adeverințelor pentru fermierii care cresc porcine sau păsări și vor să obțină credite pentru activitățile curente. Documentele sunt destinate beneficiarilor intervenției pentru bunăstarea animalelor și pot fi folosite la bănci sau instituții financiare care au acorduri cu APIA pentru anul 2026. Adeverința confirmă că fermierul a depus cererea de plată și menționează 85% din suma solicitată. Pe baza acesteia, instituțiile financiare pot acorda credite de până la 90% din valoarea înscrisă în document. O parte importantă din împrumut poate fi garantată prin fondurile de garantare destinate mediului rural și IMM-urilor. Fermierii sunt sfătuiți să analizeze atent condițiile de finanțare, inclusiv dobânzile și comisioanele, înainte de a lua o decizie. Lista instituțiilor care au încheiat convenții cu APIA este disponibilă pe site-ul agenției.

ACTUALITATE

Procedură simplificată pentru obținerea permisului auto

Gorjenii care vor să își facă permisul de conducere au acum mai puține drumuri de făcut. Certificatul de cazier judiciar nu mai trebuie adus la dosar atunci când este depusă cererea pentru obținerea permisului. Autoritățile au decis simplificarea procedurii, astfel că verificarea situației juridice a candidatului se face direct la ghișeu. Practic, datele sunt consultate în sistemele informatice ale instituțiilor statului, cu acordul persoanei care solicită permisul. Măsura vine ca parte a procesului de reducere a birocrației și are scopul de a face procedura mai rapidă pentru cetățeni. În acest fel, candidații nu mai sunt nevoiți să meargă la alte instituții pentru a obține cazierul judiciar înainte de depunerea dosarului. Reprezentanții autorităților spun că noua regulă va ajuta la scurtarea timpului de procesare a cererilor și la eliminarea unor etape administrative inutile pentru cei care vor să devină șoferi.

ACTUALITATE

Percheziții într-un dosar de fraudă cu fonduri pentru șomaj, în Vâlcea

Polițiștii din Vâlcea au desfășurat mai multe percheziții într-un dosar care vizează obținerea ilegală de fonduri din bugetul pentru șomaj. Acțiunile au avut loc în municipiul Râmnicu Vâlcea și în comuna Lăpușata, fiind coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Anchetatorii spun că, în perioada 2020–2024, reprezentanții unor firme ar fi depus documente false la o instituție publică. Actele ar fi atestat în mod fictiv angajarea și instruirea unor persoane pentru cursuri de calificare sau recalificare profesională. Pe baza acestor documente, ar fi fost obținute fonduri guvernamentale destinate sprijinirii șomerilor. Prejudiciul estimat de anchetatori este de aproximativ un milion și șase sute de mii de lei. În acest dosar sunt vizate peste 60 de persoane, care urmează să fie audiate pentru clarificarea situației și stabilirea tuturor responsabilităților.

ACTUALITATE

Amenzi de peste 1,5 milioane de lei după controalele ITM Gorj

Inspectorii de muncă din județul Gorj au intensificat verificările la angajatori în luna februarie. Aproape două sute de controale au fost făcute pentru a verifica respectarea legislației muncii și a normelor de securitate la locul de muncă. În urma neregulilor descoperite, inspectorii au aplicat 174 de sancțiuni, iar valoarea totală a amenzilor a depășit un milion și jumătate de lei. De asemenea, au fost impuse aproape 400 de măsuri obligatorii pentru corectarea problemelor constatate. Două firme, una din Târgu-Jiu și alta din comuna Tânțâreni, au fost amendate cu 100 de mii de lei pentru muncă fără contract, în domeniile construcțiilor și transporturilor. Alte sancțiuni au fost date pentru lipsa documentelor solicitate sau pentru neaplicarea măsurilor dispuse de inspectori. Bianca Văcaru, purtător de cuvânt ITM Gorj

Acasa Recente Radio Emisiuni