Un mehedințean și-a ucis vecinul cu un topor
Articolul a fost postat la 01 Aug 2025
Crimă înfiorătoare în comuna Chilia, din judeţul Mehedinţi. Un bărbat de 64 de ani a fost ucis cu un topor în propria gospodărie de un vecin.
Cei doi fuseseră la pescuit în aceeaşi zi.
"Polițiștii împreună cu jandarmii au pornit în căutarea bănuitului, fiind identificat, la aproximativ 4 km de locul faptei, într-un lan de floarea soarelui. Polițiștii au făcut uz de armă, fiind executate 9 somații în plan vertical și în direcția bărbatului, un glonț", a declarat Gabriela Ciocioană, purtător de cuvânt IPJ Mehedinți.
Suspectul nu are antecedente penale, însă a fost internat în trecut la psihiatrie.
Autorităţile fac acum cercetări pentru a stabili cum s-a întâmplat tragedia, dar şi dacă bărbatul avea discernământ în momentul crimei.
