Image Description

Stiri din categoria Evenimente

ACTUALITATE

Minori gorjeni, în arest pentru lovire

Doi tineri de 14 și 15 ani, ambii din orașul Rovinari, au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violenţe. Evenimentul pentru care sunt cercetați a avut loc în seara de 28 februarie. Victime le-ar fi căzut alți tineri de aceeași vârstă. Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj

ACTUALITATE

Incendiu într-un solar din Râmnicu Vâlcea

Un incendiu a izbucnit în cursul nopții într-un solar din cartierul Râureni, municipiul Râmnicu Vâlcea, mobilizând de urgență echipajele de intervenție. La fața locului au acționat pompierii din cadrul Detașamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea salvatorilor, flăcările se manifestau la nivelul solarului, existând pericolul extinderii către construcțiile din apropiere. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, iar intervenția promptă a făcut posibilă protejarea unei locuințe și a altor două solarii aflate în vecinătate. În urma incendiului au ars aproximativ 150 de metri pătrați de folie, doi metri cubi de lemn de foc, iar o sobă metalică a fost degradată. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Potrivit primelor verificări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un coș de fum amplasat necorespunzător. Pompierii reamintesc cetățenilor să verifice periodic sistemele de încălzire și coșurile de evacuare a fumului, mai ales în spațiile agricole sau anexele gospodărești.

ACTUALITATE

Bărbat reținut, după ce a sesizat la 112 că soția sa se manifestă agresiv

Polițiștii din Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 44 de ani, cu privire la faptul că soția sa se manifestă agresiv. Oamenii legii au constat că, în urma unor discuții în contradictoriu, pe fondul curățeniei din locuință, între apelant și concubina sa de 34 de ani, ambii domiciliați în comuna Bengești Ciocadia, a izbucnit un conflict verbal, care a degenerat. Bărbatul a fost cel reținut pentru 24 de ore. De asemenea, polițiștii le-au înmânat, celor doi, o cerere privind emiterea unui ordin de protecție de către instanța de judecată, întrucât aceștia au refuzat parcurgerea formularului de evaluare a riscului și emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj

ACTUALITATE

4.000 de țigarete confiscate de polițiștii doljeni

Polițiștii din cadrul Poliția Transporturi Dolj au desfășurat ieri o acțiune pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu produse din tutun. În timpul verificărilor, oamenii legii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Călărași. În urma controlului, în mașină au fost descoperite 4.000 de țigarete deținute în afara antrepozitului fiscal. Șoferul a fost sancționat contravențional, în baza prevederilor Legii 227/2015 privind Codul Fiscal, iar întreaga cantitate de produse din tutun a fost confiscată. Reprezentanții IPJ Dolj au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru combaterea comerțului ilegal și protejarea bugetului de stat.

ACTUALITATE

Percheziții în Mehedinți

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Drobeta-Turnu Severin, împreună cu colegii de la Biroul Ordine Publică și Secția Rurală Șimian, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară și un mandat de percheziție a unui vehicul. Acțiunea vizează cercetări pentru furt calificat, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate mijloace materiale de probă necesare soluționării cazului. Din cercetări reiese că persoanele implicate ar fi pătruns într-un imobil aflat în construcție, sustrăgând țevi de cupru și aparate de construcție, în luna ianuarie a acestui an. Peste aproximativ o lună,  au intrat într-un lăcaș de cult în construcție și au furat cablu electric și fire de cupru. Într-o altă noapte din februarie – au spart un bloc și au luat două pompe submersibile și cabluri electrice, în timp ce o tânără de 20 de ani supraveghea zona dintr-un autoturism parcat în apropiere. În baza probatoriului, cinci bărbați, cu vârste între 27și 39 ani, și tânăra de 20 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale și al jandarmilor din Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți.

ACTUALITATE

Bunuri fără documente, găsite de polițiștii gorjeni în urma unui control în trafic

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au depistat în trafic, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, în timp ce se deplasa cu un autoturism, pe Calea Tismanei din satul Lupoaia. El transporta mai  multe bunuri a căror proveniență nu a putut-o justifica. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt calificat și deținere de articole pirotehnice fără drept. Detalii are Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj. VOX Miruna Prejbeanu

ACTUALITATE

Stațiunea Rânca, plină de turiști veniți din toată țara

Stațiunea Rânca a fost plină de turiști în această iarnă. Zăpada așternută din abundență pe pârtiile de schi și condițiile excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă i-au atras pe turiști ca un magnet în stațiunea montană din județul Gorj. Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj, spune că, weekend-ul trecut, un grup de aproximativ 50 de copii din Constanța au venit la Rânca pentru a se bucura de zăpadă. Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj Salvamontiștii gorjeni au intervenit, de la începutul anului și până în prezent, la aproape 130 de cazuri. Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj

Acasa Recente Radio Emisiuni