Image Description

ACTUALITATE SOCIAL

Toamna începe cu temperaturi peste normal

Articolul a fost postat la 05 Sep 2025

România se pregătește de o toamnă mai caldă decât în mod obișnuit. Meteorologii anunță că temperaturile vor fi ridicate nu doar în septembrie, ci și în prima săptămână din octombrie, la nivelul întregii țări.

Între 8 și 15 septembrie, valorile termice se vor menține peste media perioadei, cu abateri mai accentuate în vest și sud. Dacă vremea va fi prietenoasă cu temperaturile, ploile nu vor fi la fel de generoase. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare, cu o singură excepție: regiunile intracarpatice, unde se așteaptă episoade mai bogate de ploi.

Așadar, începutul de toamnă aduce mai mult soare decât ploaie, oferind șansa de a ne bucura de zile călduroase, dar și avertismentul că seceta poate rămâne o problemă în multe zone ale țării.

Acasa Recente Radio Emisiuni