S-a făcut un mare pas pentru finalizarea hidrocentralelor din parcurile naționale
Finalizarea hidrocentralelor din ariile naturale protejate ar putea intra în linie dreaptă, dacă un proiect legislativ votat miercuri, 15 octombrie, va fi promulgat de președintele Nicușor Dan.
Astfel, zonele unde au fost efectuate lucrările hidroenergetice vor fi scoase din perimetrul parcurilor naționale, astfel că nu mai este nevoie de o serie întreagă de aprobări, susține deputatul Claudiu Manta, unul dintre inițiatori.
VOX 1 CLAUDIU MANTA
Potrivit deputatului de Gorj, lucrările la hidrocentrale erau începute și chiar aproape de finalizare atunci când mai multe zone au fost declarate arii naturale protejate. În mod normal, zonele unde au fost construite hidrocentralele nu ar fi trebuit incluse de la bun început în aceste perimetre.
Cele două hidrocentrale aflate pe Defileul Jiului, dar și cea din zona Vâja ar putea fi finalizate, dacă proiectul legislativ va deveni lege.
VOX 2 CLAUDIU MANTA
