Image Description

ACTUALITATE EVENIMENTE

Pericol de inundații în Gorj și Vâlcea

Articolul a fost postat la 27 Nov 2025

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare hidrologică de Cod Galben de inundații, valabilă în intervalul 27 noiembrie, ora 12:00 – 28 noiembrie, ora 12:00. Avertizarea vizează sectoare de râuri din 11 județe, printre care Gorj și Vâlcea.

Specialiștii atrag atenția că în județele Argeș, Dâmbovița și Prahova probabilitatea și intensitatea acestor fenomene este mai ridicată, ceea ce impune o vigilență sporită.

De asemenea, există risc de inundații în Ilfov, Ialomița, Brașov, Covasna, Buzău și Sibiu.

Potrivit hidrologilor, în zonele menționate sunt posibile depășiri ale cotelor de atenție, pe fondul precipitațiilor prognozate.

Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, formarea de torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici, cu potențial de inundații locale.

Acasa Recente Radio Emisiuni