Guvernul Bolojan vrea să elimine facilitățile acordate persoanelor cu handicap
Executivul a adoptat, în ședința din 1 septembrie, un proiect de lege inițiat de Ministerul Finanțelor care prevede că, începând cu 1 ianuarie 2026, persoanele cu dizabilități, cu grad accentuat sau grav, pierd scutirea de impozit pe clădire și pe autoturism.
Daniel Andrei, vicepreședintele Asociației Persoanelor cu Handicap, susține că această măsură afectează grav persoanele cu dizabilități, care au nevoie de sprijin pentru a se integra în societate.
Mai mult decât atât, Uniunea Europeană încurajează astfel de politici publice care să protejeze persoanele vulnerabile.
Vicepreședintele Asociației Persoanelor cu Handicap din Oltenia susține că facilitățile acordate persioanelor cu probleme de sănătate reeprezinte o compensație minimă a inegalităților de șanse.
