Image Description

ACTUALITATE EVENIMENTE

Grădinița Priki’n Dell din Târgu Jiu, în prima linie pentru a o ajuta pe micuța Ziana

Articolul a fost postat la 04 Dec 2025

Grădinița Priki’n Dell din Târgu Jiu se implică activ în organizarea unui eveniment caritabil dedicat micuței Ziana, o fetiță care are nevoie urgentă de sprijin pentru tratament.

Sub genericul „Un pas spre vindecare”, cadrele didactice ale grădiniței Priki’n Dell din Târgu Jiu, alături de unitățile partenere, pregătesc momente artistice speciale pentru a aduce speranță și a strânge fondurile necesare.

Educatoarele s-au mobilizat exemplar, implicând copiii în scenete, colinde și dansuri pregătite special pentru această seară dedicată binelui.

Evenimentul aduce pe scenă și artiști cunoscuți, precum Adriana Soreanu, Roberta Crintea, Mihai Priescu sau Dani Cotan, care au răspuns cu promptitudine apelului umanitar.

Spectacolul are loc vineri, 19 decembrie, de la ora 18:00, în amfiteatrul „Auditorium Maximum” al Universității „Constantin Brâncuși”.

Organizatorii subliniază că fiecare bilet și fiecare gest de susținere reprezintă un pas important spre recuperarea Zianei.

Grădinița Priki’n Dell transmite că misiunea acestui eveniment este simplă și profundă: să readucă zâmbetul unei fetițe și speranța unei familii.

Acasa Recente Radio Emisiuni