Image Description

ACTUALITATE SOCIAL

7 august 2025 - zi de doliu național

Articolul a fost postat la 06 Aug 2025

“În memoria domnului Ion Iliescu, șef al statului român între anii 1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004, Guvernul României a adoptat, în ședință extraordinară, Hotărârea nr.630, prin care ziua de 7 august 2025 este declarată zi de doliu național pe teritoriul României.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.

De asemenea, drapelul național în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizațiilor sindicale și patronale, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc.

Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.

În ziua de 7 august 2025, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător.

În zi de doliu național se recomandă amânarea sau anularea concertelor și spectacolelor în aer liber, festivalurilor, târgurilor și petrecerilor publice sau a evenimentelor sportive cu caracter festiv”, a transmis Instituția Prefectului Județului Gorj.

Acasa Recente Radio Emisiuni