Un accident mortal s-a petrecut, marți seara, și în Râmnicu Vâlcea. Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț.
Evenimentul a avut loc pe strada Calea București din municipiu. Potrivit IPJ Vâlcea, un bărbat, de 75 de ani, din municipiu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare.
Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul șoferului.
Este luată în calcul și ipoteza unui infarct la volan.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită în urma efectuării necropsiei.
