EDITORIAL

România rurală e departe de poveștile cu zâne

Articolul a fost postat la 22 Jul 2024

Despre energie vorbește (și) președintele PNL, fostul premier Nicolae Ciucă, care ne povestește despre sincope ale unui traseu oricum plin de obstacole privind instalarea unor dispozitive de independență energetică în gospodăriile românilor. Sună pertinent ce zice d-l Ciucă: „Transferarea întregii poveri financiare doar asupra prosumatorului - prin obligarea acestuia de a investi suplimentar în capacități de stocare - va avea efectul advers, de descurajare a oamenilor să folosească sau să-și instaleze panouri fotovoltaice.


Câștigarea independenței energetice implică creșterea ponderii surselor regenerabile în producția națională, însă noile prevederi referitoare la achiziționarea mediilor de stocare pot să îngreuneze acest proces. Sunt necesare modificări legislative care să introducă programe de sprijin pentru prosumatorii existenți sau măsuri care țin de managementul întregului sistem energetic, astfel încât efortul privind creșterea capacităților de producere și stocare a energiei electrice verzi să nu apese puternic pe buzunarele românilor.

În prezent există - atât prin PNRR, cât și prin Fondul de Modernizare - proiecte de instalare a panourilor fotovoltaice, care includ și capacități de stocare. Ca prim-ministru, am facilitat finanțări europene pentru realizarea în țară a unor asemenea capacități. Conform solicitării președintelui Klaus Iohannis, parlamentarii PNL vor propune amendamentele necesare pentru ca forma legii să răspundă nevoilor prosumatorilor.”


Acum, că nu văd orice țață Floare și pe orice nene Gheo să-și instaleze tiribombe (cum le-ar vedea ei, pe bună dreptate) pe casă pentru a avea curent, e o cu totul altă discuție…

Ionuț Catrina

Acasa Recente Radio Emisiuni