Minerii de la cea mai mare carieră din CEO vor beneficia de transport intern
Minerii din cadrul UMC Roșia- Peșteana vor beneficia în sfârșit de transport pentru a ajunge la timp la punctele de lucru din incinta unității. Ortacii sunt nevoiți să se deplaseze pe jos pentru a ajunge la utilaje, locul unde sunt solicitate lucrări de mentenanță sau reparații.
Acest lucru îngreunează activitatea și reduc orele efective în care se pot realiza intervențiile.
Angajații se deplasează pe jos, iar câteva ore se pierd cu drumurile parcurse în carieră. În aceste zile, administrația Complexului Energetic Oltenia va încerca să semneze un contract prin care vor fi asigurate prin închiriere autovehicule de transport mixt persoane și materiale, cu șofer, pentru Unitatea Minieră de Cariere Roşia-Peşteana.
Bugetul este de aproape 400.000 de lei, iar serviciile vor fi prestate câteva luni de zile.
Transportul cu autovehiculele presupune transportul personalului la diversele puncte de lucru răspândite în perimetrele miniere, precum și asigurarea la timp, a materialelor (piese de schimb) şi sculelor necesare intervențiilor, la punctele de lucru zilnic, desfășurat la 1-3 schimburi, în cadrul programului de lucru de 5-7 zile/săptămână.
