Image Description

ACTUALITATE SPORT

Meci pierdut de Rădoi

Articolul a fost postat la 21 Sep 2025

Universitatea Craiova a suferit prima sa înfrângere din această ediție a Superligii de fotbal, 0-1 cu Oțelul, la Galați, sâmbătă seara, în etapa a 10-a. Joao Lameira a marcat unicul gol al confruntării în minutul 44. Mirel Rădoi l-a titluarizat, în premieră, pe Monday Etim în atac, o mutare ce s-a dovedit foarte neinspirată. Ca soluție Under21, David Matei a apărut din nou la centrul terenului, însă mijlocașul “de buzunar” a fost ineficient în fața unei echipe masive și agresive. Alex Cicâldău a jucat sub așteptări, la fel Carlos Mora și Romanchuk, cel din urmă fiind principalul vinovat la golul venit după o fază fixă. Rădoi a schimbat târziu, Craiova și-a sufocat adversarii în ultimele momente ale meciului, dar ocaziile ratate de Rădulescu, Baiaram, Bancu și Nsimba au dus la prima înfrângere a sezonului. Chiar și așa, Craiova rămâne lider în campionat.

“Data viitoare, să-i bagi pe ai buni de la început”, i-au transmis suporterii lui Rădoi pe paginile de socializare.

“Cumva, astă seară am avut de toate. Decizii neinspirate din partea noastră, ne-am grăbit în multe momente, am intrat în jocul lor de uzură, după 5-6 pase căutam imediat pasa decisivă. După minutul 80 părea un haos de ambele părți. Nu e prima etapă când suntem pe primul loc. Vom vedea pe parcurs dacă lucrul ăsta ne trage în jos, dacă este o presiune. A fost o partidă cu de toate, am luat multe decizii neinspirate, ne-am încăpățânat să construim pe zona centrală. După am avut mult ghinion. Stau să mă gândesc dacă adversarul a mai avut o altă ocazie în afară de gol. Sunt dezamăgit, e nemeritat, dar asta este”, a declarat Mirel Rădoi la flash-interviu.

Oțelul Galați: Dur Bozoancă – Zhelev, Zivulic, P. Iacob, Pedro Nuno (78, Chira) – F. Ferreira, Lameira (84, Murria), Joao Paulo (84, Rus) – D. Sandu (55, Neicu), F. Patrick (78, Paulinho), Pinto. Antrenor: Laszlo Balint.

Universitatea Craiova: Isenko – Romanchuk, Screciu, Badelj – Mora (75, Houri), D. Matei (67, Rădulescu), T. Băluță (82, Anzor), Cicâldău (82, Teles), Bancu – Etim (67, Baiaram), Nsimba. Antrenor: Mirel Rădoi.

Urmează meciul cu Dinamo din Bănie. Partida are loc vineri, 26 septembrie, de la ora 21.00.

Acasa Recente Radio Emisiuni