ECONOMIE

Cum poate crește România. Marian Năstase, președinte CA al ALRO: „Industria de apărare românescă are o șansă imensă”

Articolul a fost postat la 19 Nov 2024

Cum poate crește România. Marian Năstase, președintele CA al ALRO și președinte ABIEC (Asociația Marilor Consumatori Industriali de Energie), a vorbit, într-un interviu recent acordat în exclusivitate publicației Financial Intelligence, despre șansele de dezvoltare pe care le are România. Discuția s-a purtat în contextul publicării Raportului Draghi, documentul subliniind, cu cifre, că parte din resursele Comisiei Europene au fost irosite, iar anumite direcții în care a mers Europa sub diferite conduceri au fost greșite. 

Raportul este axat pe ideea relansării industrializării, în acest context președintele CA al ALRO vorbind despre domeniile care îi pot asigura țării noastre dezvoltarea. Factorii de decizie, este de părere Năstase, ar trebui să stabilească industriile strategice pentru România, să le prioritizeze și să-i premieze pe cei care își fac treaba bine, strategia fiind valabilă și pentru Uniunea Europeană.

Cum poate crește România. Marian Năstase: „Important este să ai un factor de decizie politică suficient de ferm”

„Referitor la industrializare, trebuie să facem câteva lucruri. Cred că industria de apărare românescă are o șansă imensă, în momentul de față, pentru că, din fericire, nu a fost distrusă. Este adevărat că nici nu s-a dezvoltat, pentru că, sigur, în vremuri de pace nu o duce prea bine cine produce puști. Dar nu e distrusă, pentru că, la noi, a avut un statut special, a fost, din start, definită ca o industrie strategică. Deci are o șansă”, a spus Năstase.

Reabilitarea sistemului feroviar de asemenea ar trebui să fie pe lista de priorități, iar „pentru asta, ne trebuie șine, ne trebuie traverse, ne trebuie buloane, tot soiul de lucruri”.

Statul ar trebui să fie alături de cei capabili să investească în sectoarele strategice, susține Năstase, „fără complexul că „vor face o grămadă de bani“”. „Probabil așa va fi, dar oricum cineva va face bani. Eu, de exemplu, sunt foarte încântat că, după 30 de ani de zile, țara e în șantier cu drumurile. Este adevărat că ne chinuie. Important este să ai un factor de decizie politică suficient de ferm care să ignore zgomotul de fond și să meargă înainte și facă proiectele”, a susținut Năstase.

Dezvoltarea infrastructurii trebuie să fie în continuare susținută, însă este nevoie de un plan și mai complex. „Să facă un plan cuprinzător pe partea de industrializare, care să aibă în vedere reabilitarea sistemului feroviar național, de care se tot vorbește, și înțeleg că există bani pentru asta. Să decidă care sunt industriile strategice pentru România, să le prioritizeze, să le premieze pe cele care își fac treaba bine. Aceleași idei pe care eu le văd pentru Uniunea Europeană trebuie făcute și în România”, a spus Marian Năstase. 

Care este stupiditatea la care România trebuie să renunțe

Pentru un astfel de demers, a subliniat președintele CA al ALRO, este nevoie de stabilitate politică, nicidecum de guverne minoritare care „nu fac decât concesii alandala”.

La fel de important, a punctat Năstase, este ca obiectivele de investiții începute să fie duse până la capăt. „Trebuie să încetăm cu stupiditatea că nu terminăm o hidrocentrală care este finalizată 90% pentru că în lacul de acumulare există posibilitatea să apară racul “nu știu care” și zece ani de zile să stăm în loc din cauza proceselor cu ONG-urile”, a continuat Năstase.

Gazele din Marea Neagră și industrializarea României

Întrebat cum ar trebui să fie folosite gazele din Marea Neagră pentru proiectul amplu de industrializare a României, președintele Asociației Marilor Consumatori Industriali de Energie a pledat pentru stabilirea ordinelor de merit.

„Spre exemplu, să se spună: la noi, principalul consumator este chimia. Pe ordine de merit, să vedem care din combinatele chimice sunt eficiente şi au investit. În al doilea rând, trebuie stabilit dacă domeniul este strategic – şi eu cred că este pentru că vorbim de mâncare, de îngrășăminte. Și e strategic pentru toată Europa, nu numai pentru noi.

Pe ordinea de merit, primul care vine și licitează pentru gazele respective este industria chimică. Bineînțeles, trebuie să faci un sistem de criterii, care să fie de bun simț. De exemplu – pentru volum mare, primește discount, consumă în bandă, nu deranjează sistemul, mai primește un discount. Nu trebuie să spună Comisia Europeană procentele. Ea trebuie să stabilească principiile”, a spus Năstase.

La fel de important va fi să se stabilească și un sistem clar de discounturi în cadrul unui domeniu strategic. „De exemplu, numai pentru partea de îngrășăminte, care e strategică, nu pentru cosmetice, de exemplu. Se calculează matematic – atât gaz tebuie considerat materie primă strategică. Asta trebuie făcut cu gazul din Marea Neagră”, a susținut Năstase.

Cum poate crește România. Marian Năstase: „Eu cred că Europa poate să recupereze, dar trebuie să reacționeze acum”

Întrebat dacă nu cumva Europa va avea nevoie de foarte mulți ani pentru a recupera decalajul față de China și Statele Unite, Marian Năstase a susținut că obiectivul poate fi atins, dar „trebuie să reacționeze acum”.

„Eu cred că Europa poate să recupereze, dar trebuie să reacționeze acum. Aici sunt de acord cu Draghi. Cu cât întârziem, cu atât ne va fi mai greu. E clar că trebuie acționat pe multiple planuri. Nu este destul să dai doar o directivă pe partea de industrializare și să spui că s-a rezolvat. Este nevoie, de la acceptabilitate socială, până la piața energiei, și așa mai departe. Și Draghi vine cu niște măsuri.

De exemplu, trebuie să avem piețele unificate la nivel european, acestea să fie puternic reglementate și să avem autorități mult mai puternice. ESMA (European Securities and Markets Authority) trebuie să aibă o autoritate mult mai importantă în peisajul european. Și piețele trebuie cumva coordonate – și piețele de energie, și piețele financiare, piețele de asigurări.

În mod clar, piața emisiilor de carbon, unde se manipulează prețul de sus până jos, inclusiv de către Comisie. Și poate trebuie făcut un pic de training cu unii funcționari din Comisie, să nu mai manipuleze ei înşişi piețele. Unii ies cu declarații, precum: «ne-am decis de mâine să cumpărăm carbon, ca să mai ridicăm prețul». Dar dacă e de mâine, tu ai manipulat piața azi”, a mai spus Năstase.

Acasa Recente Radio Emisiuni