Autoritățile din Dănciulești au intervenit prompt după apariția unei fisuri în teren
Autoritățile locale din comuna Dănciulești au acționat rapid, după ce a fost semnalată apariția unei crăpături în pământ, pe marginea unui drum din satul Petrachei.
Comitetul pentru Situații de Urgență s-a întrunit de urgență, iar reprezentanții administrației locale s-au deplasat imediat în zonă pentru evaluarea situației.
Fisura, care se întinde pe câteva zeci de metri și are o adâncime de peste jumătate de metru, se află într-un perimetru fără locuințe, astfel că nu există pericol pentru populație. Potrivit autorităților, fenomenul a fost cauzat, cel mai probabil, de precipitațiile abundente din ultima perioadă, care au dus la tasarea acostamentului.
Circulația rutieră nu a fost afectată, iar zona a fost semnalizată corespunzător, pentru prevenirea oricărui risc. Autoritățile locale monitorizează situația și dau asigurări că vor lua toate măsurile necesare pentru menținerea siguranței publice.