SOCIAL

Aproape 2.000 de angajați ai CEO, pe muchie de cuțit

Articolul a fost postat la 10 Sep 2024

La nivelul Complexului Energetic Oltenia vor avea loc discuții cu privire la prelungirea contractelor de muncă ale sezonierilor. Sunt aproape 2.000 de muncitori încadrați în ultimii ani în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă determinate. Contractele sezonierilor au fost prelungite ultima data pe 1 iulie. Tot atunci administrația colosului energetic a decis să renunțe la o parte a muncitorilor din diferite motive. Este vorba de probleme în ceea ce privește sarcinile de serviciu sau zilele libere luate. În cele din urmă s-a ajuns la un protest în fața Complexului Energetic Oltenia. Presiunile venite din partea celor concediați au avut drept rezultat reîncadrarea în câmpul muncii. Au mai rămas însă câțiva salariați pe dinafară, având în vedere problemele de serviciu pe care le-au avut. Acum, contractele individuale de muncă încetează pe 1 octombrie. Până la finalul acestei luni, administrația Complexului Energetic Oltenia trebuie să ia o decizie cu privire la cei aproape 2.000 de salariați care au contracte de muncă pe perioadă determinate.


Prima variantă ar presupune prelungirea cu trei luni a contractelor de muncă, respectiv până la finalul acestui an. A doua variantă ar presupune prelungirea cu 6 luni a contractelor individuale de muncă. În acest caz, oamenii ar mai rămâne la companie până la data de 1 aprilie 2025. Nu este exclus ca în urma negocierilor dintre sindicatele și administrația Complexului Energetic Oltenia, să fie preferată cea de-a doua variantă, dat fiind faptul că urmează sezonul de iarnă și va fi nevoie de lucrători pentru a asigura producția de cărbune și implicit pe cea de energie electrică. În plus, de la Complexul Energetic Oltenia vor continua să plece oameni prin pensionare. Prin urmare, deficitul de personal se va accentua. Așadar, Directoratul companiei energetic ar fi cam obligat să nu renunțe la angajații pe perioadă determinată. „Sezonierii vor avea cel mai probabil contracte până la 1 aprilie 2024 pentru că vine sezonul de iarnă și nu se poate derula activitatea în parametri actuali. Nu este nimic decis, dar așa se văd lucrurile în această perioadă.”, a menționat Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia” din cadrul Sucursalei Electrocentrale de la Rovinari.


Este de amintit că la nivelul Complexul Energetic Oltenia și-a propus să închidă o serie de cariere miniere și să efectueze lucrările de ecologizare prevăzute de lege. Măsurile de restructurare care vizează închiderea sau conservarea perimetrelor miniere se află în diferite stadii de implementare. Pentru perimetrele miniere Peșteana, Lupoaia și Husnicioara există Planuri Tehnologice de Încetare a Activității înaintate la Ministerul Energiei pentru a fi aprobate în Comisia Tehnico-Economică. Pentru perimetrele miniere Jilț Sud, Tismana, Jilț Nord există în curs de derulare procedură pentru selecția serviciilor de proiectare pentru elaborarea Planurilor Tehnologice de Încetare a Activității. Carierele Complexului Energetic Oltenia se închid și se ecologizează conform Planului de restructurare aprobat prin Decizia C(2022) 553, corelat cu necesarul de lignit pentru capacitățile energetice care vor asigura funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Electroenergetic Național și în concordanță cu lucrările de punere în siguranță a extracției de lignit prevăzute în Planul de Inchidere a Activității (PIA) pentru fiecare carieră. La Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate. De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată. Este vorba de Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027, Cariera Pinoasa care se va închide în 2030, Cariera Roșiuța care se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030. Chiar Cariera Minieră Jilț Sud ar fi trebuit să intre în rezervă de la 1 ianuarie 2024.

Andrei Merfu

Acasa Recente Radio Emisiuni