Tinerii așteptați la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
Articolul a fost postat la 26 Sep 2024
În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în rândul tinerilor, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj va organiza, în data de 11 octombrie, „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți“.
Întâlnirea va avea loc începând cu ora 10.00, în Târgu-Jiu, la parterul clădirii din Campusul Studenţesc Debarcader al Universităţii Constantin Brâncuşi, din str Tineretului nr. 1.
Angajatorii care au locuri de muncă vacante sunt rugaţi să participe în număr cât mai mare la această acţiune.
Informaţii suplimentare se obţin la sediul AJOFM Gorj din str. Lt. Col. D. Petrescu nr. 1, Târgu Jiu.
Diana Văduva, consilier EURES