Taxele mai mari țin gorjenii departe de ghișee, spune primarul comunei Bălănești
Majorarea taxelor și impozitelor locale începe să se vadă tot mai clar în județul Gorj. Tot mai puțini contribuabili se prezintă la primării pentru a-și achita obligațiile fiscale, iar bugetele locale riscă să intre într-un blocaj serios.
Mai mulți aleși locali spun că mulți cetățeni, luați prin surprindere de noile sume de plată, renunță să mai achite taxele și părăsesc ghișeele fără să facă plata.
Aceeași situație este semnalată și în comuna Bălănești. Primarul Ovidiu Pungan afirmă că numărul contribuabililor care au venit până acum la primărie este considerabil mai mic față de anii trecuți.
Potrivit primarului, procentul celor care și-au plătit taxele a scăzut cu aproximativ 20%. De regulă, spune primarul, bunii platnici își achită dările până la finalul lunii martie, însă majorarea impozitelor a creat nemulțumire în rândul localnicilor.
Autoritățile locale avertizează că, fără încasări, proiectele comunităților ar putea fi serios afectate.