Image Description
ACTUALITATE ADMINISTRATIV

Se repară strada 1 Decembrie 1918 din Târgu Jiu

ACCENT Radio
04 Mar 2026

Edilitara Public SA anunță începerea unor lucrări de reparații curente pe strada 1 Decembrie 1918 din Târgu Jiu.

Intervențiile vizează, în prima etapă, tronsonul cuprins între sensul giratoriu din zona OMV și intersecția cu strada 23 August.

Echipele vor executa frezarea stratului de asfalt existent, refacerea carosabilului, aducerea la nivel a capacelor de cămine, dar și reparații la trotuare.

Totodată, vor fi înlocuite bordurile degradate și vor fi reamenajate spațiile verzi din apropierea blocurilor.

Circulația rutieră nu va fi oprită complet, însă traficul va fi restricționat temporar, cu lucrări desfășurate alternativ pe fiecare sens de mers.

Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute ocolitoare pentru a evita aglomerația în zonă.

Acasa Recente Radio Emisiuni