CULTURA ACTUALITATE ADMINISTRATIV
Muzeul din Bălănești, redat comunității la Noaptea Muzeelor la Sate
La Bălănești, Noaptea Muzeelor la Sate a adus în prim plan Muzeul Ion Popescu Voitești, recent restaurat și readus la viață cu sprijinul autorităților județene și locale.
Clădirea, aflată odinioară în paragină, găzduiește astăzi o colecție impresionantă de roci și minerale, dar și obiecte de familie donate de strănepoata marelui savant.
Vizitatorii au fost întâmpinați în costume populare, cu pâine și sare, și au putut păși prin camerele în care a trăit odinioară reputatul geolog.
Atmosfera de sărbătoare a fost completată de poveștile celor care au redescoperit fotografii și obiecte de mare valoare istorică.
Primarul comunei, Ovidiu Pungan, a subliniat că muzeul va fi inclus într-un traseu turistic mai amplu, care să lege Bălăneștiul de zonele montane și de Târgu Jiu, unde turiștii pot admira operele lui Constantin Brâncuși.
