Marius Oprescu, în grupul de lucru pentru construirea bugetului național pe anul 2026: „Să nu uităm că administrația locală este cea mai aproape de nevoile cetățenilor“. Atac dur la primarul Slatinei
Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt și prim-vicepreședinte PSD, face parte din Grupul de lucru la nivelul coaliției de guvernare pentru construirea bugetului național pe anul 2026. Într-o postare pe Facebook, liderul PSD Olt susține că nu este de acord ca o parte din taxele și impozitele locale și din impozitul pe venit să meargă către Guvernul României.
Președintele Consiliului Județean Olt a afirmat că bugetele unităților administrativ-teritoriale nu trebuie reduse.
„Vom ști care va fi bugetul județului Olt atunci când vom avea o formulă de buget la nivel național, agreată și supusă transparenței. Până în momentul de față, suntem în discuții. Încercăm să găsim o formulă echilibrată de buget, dar, în același timp, rămânem consecvenți ideii ca bugetele unităților administrativ-teritoriale să nu fie reduse. Nu putem vorbi de descentralizare atât timp cât nu oferim pârghii pentru a avea o autonomie financiară clară a unităților administrativ-teritoriale“, a spus Marius Oprescu.
Prim-vicepreședintele PSD susține că „nu putem să dăm sarcini suplimentare unităților administrativ-teritoriale fără să le prezentăm un instrument financiar clar, predictibil și stabil, pentru a face față tuturor acestor provocări“.
„Să nu uităm că administrația publică locală este cea mai aproape de nevoile cetățenilor. Avem drumuri de întreținut, avem școli de modernizat, avem spitale de modernizat și, în același timp, servicii publice pe care încercăm să le aducem la niște standarde de calitate decente și, în același timp, supuse legislației Uniunii Europene. Toate aceste lucruri înseamnă bani. Mi se pare absurd să vii să mărești taxele și impozitele locale și, în același timp, să vrei să iei o parte mare din acești bani la centru și să nu lași taxele și impozitele locale și impozitul pe venit, așa cum este el împărțit în momentul de față, la unitățile administrativ-teritoriale“, a precizat Marius Oprescu.
„Subliniez, este exclus ca Partidul Social Democrat, la negocierile pe acest buget, să cedeze ca o parte din taxele și impozitele locale și din impozitul pe venit să meargă către Guvernul României“, a adăugat președintele Consiliului Județean Olt.
Marius Oprescu, atac dur la adresa actualei conduceri a Primăriei Slatina: „Orașul a pierdut 43 de milioane de euro!“
Marius Oprescu a lansat și un atac dur la adresa actualei conduceri a Primăriei Slatina, acuzând executivul local de incompetență crasă. El susține că orașul a ratat oportunități istorice de finanțare europeană, în timp ce preocupările primarului Mario De Mezzo par să se rezume la activitatea pe rețelele de socializare și la scandaluri publice menite să distragă atenția de la problemele reale.
Potrivit președintelului CJ Olt, scandalurile politice sunt fabricate artificial pentru a masca lipsa de proiecte și degradarea vizibilă a municipiului reședință de județ.
„Încercările repetate ale primarului incompetent de a mă atrage în tot felul de scandaluri și noroi nu rezolvă problema sistemică pe care actuala administrație slătineană o are, aceea a incompetenței. Nu pot să acoperi cu astfel de scandaluri faptul că avem la Slatina o administrație incompetentă și, așa cum se vede pe fiecare zi, Slatina arată mai rău și în Slatina se trăiește din ce în ce mai rău”, a declarat Marius Oprescu.
Șeful CJ Olt a reamintit de pierderea unor sume colosale din fonduri europene nerambursabile. Este vorba despre bani care erau prealocați Slatinei, fonduri pentru care orașul nu trebuia să concureze cu alte localități, ci doar să depună documentația corectă la timp.
„Pentru că actuala administrație a ratat principalul obiectiv de dezvoltare a orașului, atragerea fondurilor europene. Cred că s-a trecut foarte ușor peste acest subiect. Slatina a pierdut 43 de milioane de euro pentru că actuala administrație nu a fost în stare să depună la timp niște documentații și în termen și corecte”, a explicat Marius Oprescu.
„Este vorba de 43 de milioane de euro dintre care în mare parte erau bani predestinați doar Slatinei pe care nu a concura cu nimeni. Doar niște documentații în regulă, clare și la timp puteau să aducă bugetului Slatinei acești bani din fonduri europene. Din păcate, atâta timp cât actuala administrație penelistă de la Slatina se concentrează doar pentru a face TikTok-uri, au ratat șansa să dezvolte Slatina cu acești bani”, a adăugat președintele CJ Olt.