POLITICĂ

Liberali gorjeni, la lansarea programului de guvernare PNL

Articolul a fost postat la 04 Nov 2024

O delegație din partea PNL Gorj, în frunte cu deputatul Ion Iordache, președintele organizației județene Gorj, și Iulian Popescu, președintele organizației municipale Târgu Jiu, a participat la lansarea programului de guvernare PNL.


PNL și-a lansat programul de guvernare la Sinaia în prezența a 1.200 de membri de partid și susținători. Programul prevede păstrarea cotei unice de impozitare și a pragului actual pentru firmele mici.


Sub numele de „România sigură și prosperă”, programul de guvernare al PNL prevede sprijinirea antreprenorilor și dezvoltarea clasei de mijloc.

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a vorbit despre păstrarea actualului prag de 500.000 de euro pentru impozitarea microîntreprinderilor.


În plan educațional, programul menționează planuri prin care universitățile să devină hub-uri de inovare, iar în domeniul social - menținerea programului Noua Casă, prin care sunt acordare credite ipotecare cu garanții de la stat.


La eveniment, au susținut discursuri mai mulți lideri liberali, printre care Emil Boc și Ilie Bolojan. Despre acesta din urmă, un coleg din PNL a vorbit ca despre un posibil prim-ministru, în viitorul cabinet.

Acasa Recente Radio Emisiuni