Fosele septice trebuie declarate la Primăria Mușetești
Primăria Comunei Mușetești le reamintește locuitorilor că toți proprietarii de fose septice au obligația legală de a le declara la primărie.
Scopul este înscrierea acestora în Registrul de evidență a sistemelor individuale pentru colectarea și epurarea apelor uzate.
Măsura este impusă prin Hotărârea de Guvern numărul 714 din 2022, care stabilește criteriile de autorizare, construire, exploatare și întreținere a acestor sisteme.
Reprezentanții primăriei îi îndeamnă pe localnici să se prezinte la sediul instituției pentru completarea documentelor necesare.
Autoritățile spun că înregistrarea foselor septice este obligatorie și contribuie la protejarea mediului, prevenirea poluării și respectarea normelor sanitare.
Primăria Mușetești mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și pentru spiritul de colaborare în sprijinul unei comunități curate și responsabile.