SPORT

CSM Târgu Jiu își continuă drumul spre titlu

Articolul a fost postat la 25 Nov 2024

CSM Târgu Jiu a învins-o și pe Minerul Motru și are posibilitatea să termine perfect anul 2024. Fotbaliștii lui Mario Găman s-au impus, sâmbătă, cu 3-0.


A fost un meci la discreția vizitatorilor, care au dominat disputa încă din primele minute. La pauză, diferența a fost făcută de golul lui Bebeto Lupuleț. După o combinație cu Marian Habet, golgheterul campionatului județean a marcat în minutul 22. Scorul a rămas echilibrat până în minutul 75. Habet a fost acum pe post de marcator. Mijlocașul gorjean a șutat de la aproximativ 25 de metri și l-a suprins pe portarul advers. Lupuleț a închis tabela două minute mai târziu, când Alexandru Lăpădat a insistat și a recuperat o minge în marginea careului advers, apoi l-a servit ideal pe vârful CSM-ului. A fost a 15-a victorie consecutivă din tot atâtea meciuri pentru liderul campionatului județean. Până la finalul anului, CSM mai joacă acasă cu Jiul Rovinari și în deplasare la principala contracandidată la titlu, CSC Negomir.
După meci, antrenorul Mario Găman s-a declarat satisfăcut de prestația elevilor săi, dar contrariat de comportamentul unora dintre suporterii motreni.

”O victorie frumoasă, pe un teren greu, împotriva unei echipe arțăgoase, care a încercat să joace fotbal, dar noi suntem bucuroși că am câștigat și că ne menținem drumul ascendent. Și la Motru ne-am continuat seria partidelor bune, controlate de noi în marea majoritate a timpului. Trecând peste partea sportivă, mi-aș dori mai mult respect, pentru că am mai văzut niște reacții și chiar jigniri din partea unor persoane care nu știu ce se întâmplă la această echipă, ei nu știu cât se muncește, și e păcat să arunci cuvinte urâte către acești minunați jucători, care meci de meci încearcă să joace fotbal și care au arătat că ceea ce sunt acum sunt datorită prestaților lor și a jocului foarte bun. Eu sunt foarte mândru că fac parte din această familie, care pe zi ce trece este din ce în ce mai puternică!”, a spus Găman după partidă.


CSM Târgu Jiu: Alexandru Oprița – Fabian Bărănescu(min. 75 Eduard Trăistaru), Robert Stancu, Lucian Marina, Sebi Popescu– Marian Habet(min 84. Mihnea Tutunaru), Ovidiu Rasoveanu(min.58 Albert Cărămidaru), Albert Filip(min. 75 Alexandru Lăpădat), Tudor Pătrășcoiu(min. 84 Dragoș Blaj), Adelin Pîrcălabu(cpt.)– Bebeto Lupuleț.

Pe banca de rezevere au mai fost: Ionuț Buță, Mihai Miculicean, Mario Țambu, Ionuț Budilică.

Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Dorin Hîrsu. Maseur: Titi Balaci. Delegat: Cristian Mihuț.

Cătălin Pasăre

Acasa Recente Radio Emisiuni