5.000 de lei amendă, pentru că nu a respectat condiţiile de păstrare şi asigurare a securităţii armelor
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județan Vâlcea - Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune de verificare a legalității deținerii unor categorii de arme.
Cu această ocazie, au fost efectuate verificări la adresele de domiciliu a 5 deținători de arme din localitatea Nicolae Bălcescu, în urma cărora s-a stabilit că unul dintre aceștia nu a respectat condiţiile de păstrare şi asigurare a securităţii armelor, motiv pentru care acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de aproximativ 5.000 de lei conform Legii nr. 295/2004R. Totodată, față de acesta a fost dispusă măsura complementară de anulare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor.
De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 29 de ani din localitatea Nicolae Bălcescu, care deținea în mod ilegal o armă letală de vânătoare, aceasta fiind ridicată pentru continuarea cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.