Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de vreme instabilă şi vânt, valabilă pe parcursul acestei zile în întreaga ţară. Vor fi intensificări ale vântului până marţi dimineaţa în zone din 13 judeţe, și vreme deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării.
Potrivit meteorologilor, luni până la ora 21:00, în toată ţara, va fi Cod galben de intensificări ale vântului şi vijelii, cu viteze în general de 50 – 70 km/h, iar la altitudini mari de 90 – 110 km/h.
Printre judeţele vizate de aceste fenomene meteorologice se numără și Gorj, Hunedoara sau Vâlcea.
De asemenea, va fi în vigoare o informare de precipitaţii moderate cantitativ, lapoviţă şi ninsoare la altitudini mari, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 şi 18 grade şi minimele între 2 şi 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.
