ECONOMIE ultima ora

Bugetul CEO trebuie aprobat până pe 8 mai

Articolul a fost postat la 28 Apr 2025

Bugetul Complexului Energetic Oltenia(CEO) trebuie să fie aprobat până în data de 8 mai. Motivul este legat de faptul că administrația companiei energetice a convocat sindicatele la discuții în prima decadă a lunii viitoare.


Pe data de 8 Mai vor avea loc primele negocieri ale actului aditional (Contractul Colectiv de Muncă 2024-2026), orele 11:00, în conformitate cu prevederile articolului 107, alin.(1), din Legea nr.367/2022, privind dialogul social.

Prin urmare, orice discuție ar fi inutilă în lipsa unui Buget de Venituri și Cheltuieli aprobat la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Minerii și energeticienii reprezentați de federațiile sindicale vor afla dacă în acest an se va mai acorda vreun bonus.


Angajații Complexului Energetic Oltenia nu au beneficiat nici de prima de Paște, nici de voucherele de vacanță până în momentul de față. Una din ideile vehiculate este alocarea unui bonus salarial până la finalul anului sau includerea voucherului de vacanță în salariul de bază.


Totul depinde însă de sumele prinse în bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2025.

Acasa Recente Radio Emisiuni