Image Description

ACTUALITATE SPORT

10 detalii după CSM Târgu Jiu – Unirea Bascov: 3-2

Articolul a fost postat la 08 Nov 2025

CSM Târgu Jiu a câștigat vineri, 7 noiembrie, meciul de pe teren propriu cu Unirea Bascov.

Partida a contat pentru etapa a 12-a din Seria a 6-a a Ligii 3 de fotbal.

”Dubla” lui Bebeto Lupuleț (min. 61 și 80) și penalty-ul obținut și transformat de Gabriel Dodoi (min. 86) au asigurat victoria gazdelor:

  1. A fost doar al doilea succes din campionat pe teren propriu, după cel obținut în primul meci de “acasă” al sezonului, 5-2 cu Viitorul Dăești, în 5 septembrie.
  2. Gazdele au câștigat, deși lista cu indisponibili nu a fost niciodată atât de “stufoasă”. Lucian Marina, Robert Stancu, Mari Habet, Adelin Pîrcălabu, Bogdan Brășfăleanu, Albert Filip sau Denis Bucur nu au putut fi folosiți în acest meci.
  3. Alexandru Stăpan, fundaș central, a fost integralist la 15 ani! Apărătorul venit de la Motru este născut în 6 februarie 2010.
  4. Gorjenii au legat succesele pentru a doua oară în acest sezon, după victoriile consecutive din rundele 2 și 3.
  5. A plouat pe întreaga durată a partidei de la Târgu Jiu.
  6. CSM a fost condusă de două ori, dar, pentru întâia oară în acest campionat, a reușit să revină pe tabelă și să câștige.
  7. Bebeto Lupuleț a repetat “dubla” . Atacantul gorjean marcase două goluri și în victoria precedentă cu Gilortul Târgu Cărbunești.
  8. Gabi Dodoi a marcat din nou din penalti. “Veteranul” și-a asumat responsabilitatea într-un moment delicat și a adus victoria echipei sale. Precedenta reușită de la punctul cu var venise cu Vulturii Fărcășești.
  9. Echipa din Târgu Jiu a urcat pe locul 7 după rezultatele de vineri.
  10. Meciul cu Bascov a marcat începerea returului din sezonul regulat al Ligii 3.

FOTO: CRISTI NICOLAE CAVAL

Acasa Recente Radio Emisiuni