S-au întors “risipitorii”. Craiova a dominat degeaba meciul de la Cluj
Universitatea Craiova a dominat, dar nu a concretizat.
Oltenii au remizat la Universitatea Cluj, 0-0, în etapa a 18-a din Superliga de fotbal.
Oaspeții au început tare partida, au lovit bara prin Baiaram, apoi și-au sufocat adversarul, însă fără să înscrie.
“Şepcile roșii” au echilibrat meciul în actul secund, dar ocaziile mai numeroase i-au aparținut tot echipei lui Filipe Coelho.
Nici Etim sau Nsimba nu au fost mai inspirați în fața porții adverse, iar fostul om din atacul “juveților”, Jovo Lukic, a irosit cea mai mare oportunitate a gazdelor.
Craiova a căzut pe locul 4 în campionat, cu 33 de puncte, 5 mai puține ca liderul Rapid București.
“Sunt fericit pentru prima repriză. Am jucat conform planului. Venim după meciul din Conference League, unii jucători nu au mai fost la fel de proaspeți. În repriza a doua, Universitatea Cluj a intrat in meci. Dar chiar și așa, cel mai mari ocazii noi le-am avut. O luăm pas cu pas”, a spus Filipe Coelho la flash-interviul de la finalul partidei.
U Cluj: Gertmonas – Mikanovic (67, Postolachi), Capradossi, I. Cristea, M. Silva – Simion (67, Fabry), Codrea, Bic – Macalou, Lukic, El Sawy (67, Chinteș). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Universitatea Craiova: L. Popescu – Romanchuk, A. Rus (73, Badelj), Screciu – Teles, Anzor (60, Cicâldău), T. Băluță, Bancu – D. Matei, Assad (60, Nsimba), Baiaram (73, Etim). Antrenor: Filipe Coelho.
Pentru Universitatea urmează acum o deplasare la Petrolul Ploiești în Cupa României. Meciul are loc joi, 4 decembrie, de la ora 21.00.