Echipa de handbal CSM Târgu Jiu și-a asigurat rămânerea în Liga Florilor după primele două zile ale turneului de menținere/promovare de la Sfântu Gheorghe.
Gorjencele au trecut fără probleme de divizionarele secunde Unirea Slobozia (32-21) și CS Știința București (30-19).
Helena Gilda Simao a dat cinci goluri pentru CSM , iar Ira Zinatullina și Marja Petrovic, câte 4.
Portărița Amandine Balzinc a încheiat partida cu 12 intervenții salvatoare.
Sâmbătă, de la ora 12.00, echipa lui Liviu Andrieș va juca și ultimul meci din această competiție, probabil unul fără miză pentru ambele formații, cu CSM Slatina.
Cătălin Pasăre
