Spectacol caritabil pentru „Doamna Învățătoare Georgiana Elena Voicilă”
Spectacol caritabil pentru un cadru didactic din comuna Padeș. Evenimentul special va avea loc pe 25 aprilie, la ora 15:00, la Căminul Cultural Padeș, un loc emblematic pentru comunitate, unde se desfășoară numeroase activități culturale și sociale.
Sub titlul inspirat „Pentru o inimă care a crescut generații – Hai să fim împreună pentru Doamna Învățătoare Georgiana Elena Voicilă”, organizatorii, Prof. Georgeta Corlan Enache și primarul comunei Padeș, Mihăiță Gabriel Troacă, își propun să strângă fonduri pentru a-i susține nevoile medicale.
Georgiana Elena Voicilă recunoscută pentru dedicarea și pasiunea ei în formarea tinerelor generații, a lăsat o amprentă profundă asupra elevilor săi, iar acest spectacol este o modalitate de a-i arăta aprecierea comunității.
Spectacolul caritabil va aduce pe scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare, care vor cânta nu doar cu vocea, ci cu inima, oferindu-le spectatorilor o seară de neuitat, plină de emoție și bucurie.
Participanții vor avea ocazia să se delecteze cu melodii tradiționale și să se bucure de momente unice, în timp ce contribuie la o cauză nobilă, demonstrând astfel solidaritatea comunității Padeș în sprijinul celei care a dat atâta bunăvoință și răbdare, copiilor din sat.
