Incendiu lichidat la Horezu. O femeie a fost rănită
Un incendiu puternic a avut loc, în această dimineață, în jurul orei 3.00, la Horezu.
Flăcările au cuprins o locuință din satul Ifrimești.
În momentul sosirii salvatorilor, ardea acoperișul casei și o anexă.
Datorită intervenției rapide, pompierii au reușit să împiedice propagarea focului la locuințele din apropiere, reușind să lichideze incendiul în limitele găsite.
O femeie a suferit arsuri ușoare la brațul drept și a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.
În urma incendiului, au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați și acoperișul anexei, pe circa 20 de metri pătrați.
Au intervenit reprezentanți din cadrul Punctelor de Lucru Horezu și Bunești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
