CULTURA

FESTIVALUL MEDIEVAL AL CETĂȚII SEVERINULUI, LA CEA DE-A VIII-A EDIȚIE

Articolul a fost postat la 31 Aug 2024

"Am inaugurat, în această seară, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Cetății Severinului, o ediție mai spectaculoasă și captivantă, grație prezenței unor artiști cu experiență în organizarea de evenimente medievale la festivaluri importante din țară, precum cele de la Sighișoara, Oradea, Timișoara și Arad," a transmis Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Pe parcursul a trei zile, publicul va putea descoperi tradiții și meșteșuguri medievale, cavaleri și domnițe, lupte și ateliere de artă, pielărie, fierărie, croitorie și sculptură. Toate aceste activități vor purta vizitatorii într-o fascinantă călătorie în timp, recreând atmosfera autentică a epocii medievale.

Pentru cei mici, programul este plin de activități tematice atractive. Copiii vor avea ocazia să învețe artele vechi prin diverse ateliere, oferindu-le șansa de a se simți ca adevărați eroi medievali și de a-și dezvolta abilitățile într-un mod plăcut și educativ.

Astfel, timp de trei zile, Cetatea va fi învăluită într-o atmosferă de poveste, ca scoasă din paginile istoriei, iar centrul orașului va prinde viață sub ropotul cailor, clinchetul armurilor și prezența personajelor medievale. Toate acestea transformând ediția 2024 a Festivalului Medieval într-o adevărată lecție de istorie!

Acasa Recente Radio Emisiuni