EVENIMENTE ultima ora

Accident rutier pe Calea lui Traian, în Râmnicu Vâlcea: o persoană a fost rănită

Articolul a fost postat la 24 Apr 2025

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au fost sesizați joi, 23 aprilie, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Calea lui Traian, din municipiul Râmnicu Vâlcea.


Potrivit primelor verificări, un bărbat în vârstă de 73 de ani, din localitatea Măldărești, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 60 de ani, din comuna Tomșani.

În urma impactului, o femeie în vârstă de 53 de ani, aflată pe locul din dreapta-față în autoturismul condus de bărbatul de 73 de ani, a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate.


Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Acasa Recente Radio Emisiuni