Peste 100 de șoferi au fost amendați în județul Gorj, în cadrul unor acțiuni organizate de polițiști

0
16

Poliţiştii au desfăşurat acţiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și impunerea respectării regimului legal de viteză. Pe parcursul acțiunii, au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale pentru abaterile constatate și au fost reținute 12 permise de conducere și două certificate de înmatriculare. Totodată, polițiștii au venit cu sfaturi pentru șoferi. Tot în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat un conducător auto de 35 de ani, din comuna Scoarța, în timp ce conducea un ansamblu format din cap tractor și semiremorcă pe DN 67 B Târgu-Cărbunești, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a indicat o concentrație de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.