Primul meci, primul eșec! Florin Stîngă: Rezultatul este nedrept

0
1105

Viitorul Târgu Jiu a pierdut primul joc din noua ediție a ligii secunde. Trupa gorjeană a cedat pe teren propriu cu CSC Dumbrăvița, scor 0-1.
Debutul lui Florin Stîngă în meciurile oficiale a fost umbrit de prestația ștearsă a gazdelor, care, pe o temperatură sufocantă, au ajuns foarte greu la poarta timișenilor. Nici vizitatorii nu au strălucit, dar au fost mai eficienți. Simon a scos un penalti, transformat de Ghinescu (`24), iar “verzii” au stat la cutie restul confruntării. Rețeta s-a dovedit câștigătoare, pentru că amfitrionilor le-a lipsit inspirația. Gorjenii au reușit să desfacă apărarea adversă în puține rânduri. Dulca a ratat cea mai mare ocazie în minutul 69, când a trimis, inexplicabil, cu capul în pământ, un balon care a trecut apoi peste poartă. Viitorul a avut mai multe faze fixe pe final, dar majoritatea eforturilor nu l-au deranjat pe portarul advers.

“Cred că am făcut doar una sau două greșeli pe fază defensivă și am luat un gol foarte simplu. Apoi, nu am mai avut puterea să înscriem. Suferim pe fază ofensivă, asta e, am știut de la început. Trebuie să muncim mai mult și să reglăm și acest lucru. E greu să alergi 90 de minute pe o asemenea căldură. Sunt convins că dacă am fi avut avantaj, altcumva s-ar fi desfășurat jocul. Cred că rezultatul a fost nedrept, dar așa este în fotbal. Îmi pare rău că am început așa prost, am fi avut mare nevoie de această victorie, pentru că ne așteaptă un campionat greu și ar fi fost un rezultat de moral. Nu cred că adversarul a avut vreun șut pe poartă în repriza secundă, dar noi nu am reușit să marcăm. A trecut timpul, am pierdut din încredere și a apărut o frustrare. Am știut că se vor apăra pe două linii, am pregătit chestia asta, dar pe teren jucătorii fac diferență. Astăzi nu am reușit, dar sunt convins că, pe viitor, lucrurile se vor schimba”, a spus Florin Stîngă.
În runda viitoare, gorjenii se deplasează la Politehnica Iași.

Viitorul Târgu Jiu – CSC Dumbrăvița: 0-1 (0-1)

Viitorul: Opric – Caba, Core, Ad. Stoian, Al. Băican (83, Banu), Brînzan (46, Fl. Răsdan) – Mitrică (64, Vespe), Țegle, Gîrbiță (46, Al. Dulca) – Dodoi (cpt.) (83, Rogac), Cl. Dragu. Rezerve neutilizate: Geantă – Vulpe, Godja, Geană. Antrenor: Florin Stîngă

CSC Dumbrăvița: Trifon – Bura-Koț, Zurbagiu (cpt.), C. Toma – T. Bodri, Andr. Olaru, I. Tănase, Grancea (68, Curea), Ghinescu (75. Sg. Sabău) – Simon, L. Bodri.
Rezerve neutilizate: Mikloș – Amariei, Ciui, Ilan, Ad. Ungureanu, Grigoriu, Pașcalău. Antrenor: Cosmin Stan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.