La puls 200! Viitorul a câştigat, cu şansă, un derbi cu 7 goluri, răsturnări de situaţie şi mulţi nervi

0
524

Viitorul Târgu Jiu a câştigat cu 4-3 un meci electrizant, disputat pe Stadionul Municipal, împotriva Pandurilor. Echipa considerată gazdă a dominat categoric startul jocului şi, în minutul 32, trupa lui Flavius Stoican avea un avantaj consistent, 3-0. Au punctat Paraschiv, cu o dublă (primul gol din penalty) şi Bădăuţă.
În minutul 42, Acosta a marcat din corner şi a redus handicapul. Vaida (64) şi Dodoi (71) au înscris pentru un 3-3 ce părea imposibil la un moment dat. Dacă Viitorul a fost echipa superioară în primul act, şi a ratat apoi ocazii mari de a se desprinde, Pandurii a părut în control în partea a doua, când s-a urcat peste adversar. Totuşi, un egal ce părea echitabil s-a transformat într-un eşec amar pentru echipa considerată vizitatoare. La ultima acţiune a meciului, centralul nu a sancţionat un fault în atac al Viitorului, iar mingea a ajuns la Darius Buia, care a scos penalty după o intrare a lui Diau.
Buia a şi marcat, iar fluierul final a adus o încăierare generală între reprezentanţii celor două formaţii. Dacă Viitorul a urcat în play-off, cu 19 puncte, Pandurii a rămas pe ultimul loc, după cel mai frustrant meci al campionatului pentru echipa lui Călin Cojocaru.
Antrenorul Pandurilor fusese eliminat la pauză, după reproşuri adresate arbitrului. Şi Flavius Stoican a văzut meciul din tribune, după suspendarea primită la Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.