Darius Vâlcov s-a predat în Italia

0
62

Darius Bogdan Vâlcov, fost ministru al Finanțelor din România, s-a predat autorităților italiene din Napoli. Vâlcov a fost dat în urmărire internațională la începutul lunii mai, fiind condamnat definitiv la șase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și spălare de bani.
Procesul în urma căruia Darius Vâlcov a fost condamnat la închisoare a durat opt ani.
Vâlcov a comis infracțiunile de care a fost găsit vinovat acum peste 10 ani, pe când era primar al municipiului Slatina. La acea vreme ar fi încasat peste un milion și jumătate de euro șpagă, după ce a intervenit pentru ca un om de afaceri să câștige mai multe contracte cu autoritățile publice.
Banii i-a investit în lingouri de aur, descoperite într-un seif ascuns într-o casă din Olt și în 172 de tablouri de valoare, ascunse în pereți, ori acasă la apropiați.
Alături de Darius Vâlcov, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a condamnat și pe complicii lui, printre care și fostul primar al municipiului Slatina, Mănel Prina. Acesta din urmă a fost dat în urmărire națională după ce nu a fost găsit de poliție acasă. El trebuie să facă patru ani și jumătate de închisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.