Un bărbat de 59 de ani s-a ales cu o bătaie zdravănă după ce a lovit cu mașina o femeie de 57 de ani, care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. Agresorul: soțul victimei. Accidentul, urmat de un scandal de pomină, s-a produs, potrivit IPJ Dolj, în acestă seară, pe strada Sărarilor din municipiul Craiova. În urma accidentului, femeia a suferit leziuni ușoare. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și lovire sau alte violente.