A murit Alexandru Arșinel!

0
24

Actorul Alexandru Arșinel a murit joi seară la Spitalul Universitar București. Avea 83 de ani.
Potrivit unității medicale, Alexandru Arșinel era internat din 15 septembrie, iar de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă. Alexandru Arşinel s-a confruntat, în ultimii ani, cu numeroase probleme de sănătate. În anul 2017, actorul a fost internat pentru probleme cardiace, atunci când i-a fost montat un stent pe o arteră a inimii. De asemenea, el era diagnosticat cu diabet zaharat şi hipertensiune arterială. În anul 2013, Arşinel a trecut printr-un transplant renal.
Arșinel a fost director al Teatrului „Constantin Tănase”, pe scena căruia a jucat timp de 44 de ani.
S-a născut în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1962.
Din 1978, Alexandru Arşinel a format celebrul cuplu cu Stela Popescu, care a murit în 2017.
Pentru întreaga activitate artistică și cea managerială a luat numeroase premii, medalii și ordine.
A fost ales Cetățean de Onoare al orașului Suceava și al comunei natale, Dolhasca, iar Casa de Cultură din localitate îi poartă din 2014, numele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.