Panică la Spitalul din Târgu Jiu! Peste 50 de pacienți evacuați din cauza fumului dens

0
52

Un nor negru de fum s-a ridicat, în această după-amiază, la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, de pe strada Tudor Vladimirescu. Fumul a ieșit de la liftul de serviciu de pe Secția Chirurgie. Au fost evacuați zeci de pacienți.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu cu două autospeciale cu apă și spumă și o autoplatformă. Fumul dens a ieșit de la un cablu suprasolicitat din casa liftului. Peste 50 de pacienți au fost evacuați preventiv în curtea spitalului. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Potrivit reprezentanților unității medicale, liftul a fost modernizat în anul 2015 și are toate autorizațiile la zi. Elevatorul va fi sigilat și nu va mai fi folosit până când o echipă tehnică va veni să facă o verifice.

Mihaela Țicleanu, purtător de cuvânt SJU Târgu Jiu

Autorizația de funcționare a lifturilor din cadrul SJU Târgu Jiu se dă de CNCIR Craiova o dată pe an.



LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.