Olt: Rupt de beat, a provocat un accident mortal

0
76

Un accident mortal a avut loc, duminică, în comuna Movileni din județul Olt. Un biciclist de 75 de ani, din localitate, a fost lovit mortal de o mașină condusă de un șofer din Slatina.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Potcoava. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din municipiul Slatina și un biciclist, în vârstă de 75 de ani, din comuna Movileni.
Impactul a fost atât de puternic, încât biciclistul a fost găsit blocat în parbrizul mașinii.
În urma evenimentului, acesta a decedat, fiind transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei.
Potrivit datelor furnizate de polițiștii olteni, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Duminică seara, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a șoferului. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.