Viitorul bate recorduri! S-a despărțit de Benga și negociază cu Trică

0
198

Aventura lui Octavian Benga la Târgu Jiu s-a încheiat după numai două meciuri pe banca Viitorului. Antrenorul bănățean și-a reziliat înțelegerea cu formația de eșalon secund după ce a condus primele două antrenamente din această săptămână. Contractul lui Benga se întindea pe un an și jumătate, iar obiectivul său ar fi fost atacarea promovării la finele sezonului viitor. Plecarea lui Benga poate fi legată și de reluarea negocierilor cu Eugen Trică, un antrenor foarte apreciat de omul de afaceri Nicolae Sarcină, cel care controlează echipa. Trică a avut rezultate bune pe banca gorjenilor, dar a fost ademenit să revină la FCU Craiova, echipă condusă acum de Nicolo Napoli.
Potrivit mai multor surse, Eugen Trică își negociază azi revenirea la Târgu Jiu. Viitorul va evolua în play-out până la finalul sezonului. Formația de eșalon secund a mai fost condusă în acest campionat de Cristian Lupuț și de interimarul Alexandru Ciobanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.