Au început lucrările la parcul din cartierul Narciselor

0
44

Au început lucrările la noul parc din zona Narciselor a municipiului Târgu Jiu. Este vorba despre o zonă de agrement ce se va întinde pe 12 hectare. O firmă din Gorj va executa proiectul. Parcul va fi amplasat pe terenul preluat de Primăria Municipiului Târgu Jiu de la fosta unitate militară, care în prezent, se află în paragină. Aici va fi amenajat un spațiu generos de plimbare, cu amfiteatru, locuri de joacă și piste de biciclete. Investiția este realizată cu fonduri europene.

“O firmă gorjeană a demarat deja lucrările pentru parcul uriaș pe care îl amenajăm în zona Narciselor. RÂNCASKI SRL se numește societatea care a câștigat licitația și care a început măsurătorile în zonă. Am lucrat foarte bine cu societățile locale și sunt foarte mulțumit că și în acest caz avem o firmă din Gorj. Vă reamintesc faptul că este vorba de un proiect amplu, constând în amenajarea unei zone de agrement pe o suprafață de 12 hectare, investiția fiind de 3 milioane de euro, bani din fonduri europene. Spațiile verzi vor fi vaste, cu 10 hectare de gazon, 2500 de arbori din specii de valoare, totul dotat cu sistem de irigații care să acopere întreaga suprafață. Vor fi 10.000 metri pătrați de alei, un loc de joacă mare, de 650 de metri pătrați, amfiteatru în aer liber de 1300 de metri pătrați, un punct de informare și de închiriat biciclete, iar iluminatul va fi asigurat de un sistem modern cu 200 de stâlpi”, a transmis primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, pe pagina sa de facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.