Spitalele din Gorj, din nou pe VAL

0
72

Spitalele care tratează pacienți cu COVID-19 sunt din nou sub presiune. Numărul de infectări și numărul celor care fac forme grave ale bolii este în creștere. În Târgu Jiu, deja nu mai este niciun pat liber. Așadar, unitățile medicale arată din nou ca în perioada de vârf a pandemiei, din toamna trecută. În spitalul din Târgu Jiu, au fost suplimentate paturile, iar toate ventilatoarele sunt ocupate.

Dumitru Vienescu, managerul SJU Târgu Jiu

Spitalul din Târgu Cărbunești a redevenit spital de suport Covid-19, după ce numărul de cazuri din județ a crescut. Și aici sunt deja doi pacienți internați pe terapie intensivă.

Narcis Stoian, director DSP Gorj

Și la Rovinari a fost înregistrat primul caz de infectare cu nou tupină Delta. Potrivit managerului, spitalul din localitate este pregătit să facă față acestui nou val.

Constantin Podaru, managerul Spitalului din Rovinari

Toți pacienții COVID care ajung în spitale și fac forme grave ale bolii sunt nevaccinați. Însă, acest fapt nu pare să-i sperie pe gorjeni. După interesul din prima etapă a vaccinării, acum campania bate pasul pe loc.

Narcis Stoian, director DSP Gorj

Prefectul îi îndemnă, în continuare, pe gorjeni să se vaccineze, afirmând că doar așa am putea pune capăt pandemiei.

Corneliu Răducan Morega, prefectul județului Gorj

La nivelul județului Gorj, astăzi au fost înregistrate 11 cazuri noi de îmbolnăvire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.