Apă mai puțină din cauza secetei

0
56

Temperaturile caniculare au aparut si in judetul Gorj si odata cu acestea, au aparut si problemele legate de cum trebuie distribuita apa in localitatile afectate de caldura. Cu aceasta problema se confrunta si comuna Scoarta, iar pentru ca locuitorii nu folosesc apa în mod corespunzător, primarul a decis sa le dea apa o zi da, una nu.
Ion Stamatoiu, primarul comunei Scoarța, spune că singura soluție pentru ca oamenii să beneficieze de apă în aceste zile caniculare, este să o folosească doar pentru uz casnic așa cum li se și cere în contractele pe care le-au încheiat cu societatea APAREGIO. Mulți dintre aceștia își udă grădinile, iar autoritățile locale sunt nevoite să îi amendeze dacă încalcă prevederile stabilite în contract.
Ion Stamatoiu, primar Scoarța:

Primarul a mai spus că se va face un program de distribuire a apei, iar mulți dintre localnici au fost de acord cu această hotărâre. Au existat și persoane care s-au revoltat.

Ion Stamatoiu, primar Scoarța:


În viitor, primarul localității își mai dorește forarea unui puț pentru a le veni în sprijinul cetățenilor pe timp de caniculă.

Casiana Hîncu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.