O parte a angajaților din Complexul Energetic Oltenia continuă și săptămâna aceasta protestele din centrul municipiului Târgu Jiu. În fiecare zi, zeci de angajați vin în Piața Prefecturii pentru a protesta.
De o lună de zile, oamenii se strâng în fața Instituției Prefectului pentru a cere, în principal, scăderea vârstei de pensionare pentru angajații Complexului Energetic Oltenia.
În acest sens, la Camera Deputaților este depus un proiect de modificare a Legii pensiilor.
Dacă va fi aprobat, atunci vârsta de pensionare și în minerit ar putea scădea cu 3 ani.
Este de precizat că protestul din Piața Prefecturii Gorj este organizat de către Sindicatul Solidaritatea 2013 din cadrul Carierei Minieră Lupoaia.
Organizatorii trebuie să respecte măsurile de prevenire a coronavirsului.