Răducan, în prima zi ca prefect!

0
30

Noul prefect al județului Gorj, Corneliu Răducan Morega, a declarat că principalul său obiectiv este acela de a gestiona problema majoră cu care se confruntă județul, respectiv pandemia de coronavirus.
Proaspătul prefect a stabilit încă din prima zi o ședință cu reprezentanții ISU Gorj și cei de la DSP pentru a discuta despre situația de la nivelul spitalelor, în ceea ce privește paturile pentru pacienții cu COVID. Potrivit lui Răducan, este necesară o suplimentare a acestora, astfel că se caută soluții.

Corneliu Răducan Morega, prefect de Gorj

O altă problemă cu care se confruntă județul este mirosul de la groapa de gunoi. Reprezentantul Guvernului în teritoriu și-a luat angajamentul că va remedia situația. În acest sens, acesta a declarat că va stabili o întâlnire cu reprezentanții Direcției de Protecție a Mediului și cei ai Gărzii de Mediu.

Corneliu Răducan Morega, prefect de Gorj

Corneliu Răducan spune că sunt probleme de rezolvat și în ceea ce privește construcția Aducțiunii Firului II de apă Izvarna- Craiova. Acesta spune că investiția este pusă în pericol din cauză ca în Gorj nu s-au rezolvat, nici până în prezent, chestiunile punctuale legate de cadastru.

Corneliu Răducan Morega, prefect de Gorj

Corneliu Răducan Morega l-a înlocuit în funcție pe prefectul Cosmin Pistol, care s-a întors ca director executiv al Direcției Economice din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, de unde fusese detașat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.