Ce a pățit un gorjean după ce a sunat la 112 să reclame că fiica sa este agresată de două femei

0
17

Un bărbat, din Târgu Cărbunești, a sunat la poliție să anunțe ca fiica sa, în vârstă de 34 de ani, a fost agresată în propria curte, de două femei, din aceeași localitate. Însă, în urma verificărilor s-a constatat faptul că, nici apelantul nu era străin de acest conflict.
Potrivit polițiștilor, atât apelantul cât și odrasla sa ar fi exercitat acte de violență împotriva celor două femei. În cauză, față de bărbat și de fiica sa a fost dispusă măsura rețineri pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Agresiunea s-a petrecut, în seara zilei de joi, pe fondul unui conflict mai vechi.

Victor Țuhașu, purtător de cuvânt IPJ Gorj

Tot ieri, polițiștii au reținut pentru 24 de ore, un bărbat, de 47 de ani, din comuna Săulești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție provizoriu și violență în familie. Potrivit oamenilor legii, gorjeanul ar fi revenit la locuința fostei sale soții, de 43 de ani, din comuna Săulești și ar fi exercitat acte de violență împotriva acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.